Peste 40.000 de vizitatori la ONGFest – Atelierul de fapte bune

Peste 40.000 de vizitatori la ONGFest – Atelierul de fapte bune

Peste 40.000 de persoane au vizitat pe 21 şi 22 mai ONGFest – Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale sau Atelierul de fapte bune, cum a fost numit anul acesta cel mai de amploare eveniment dedicat ONG-urilor din România, organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Timp de două zile, aleile parcului Herăstrău, din apropierea intrării Charles de Gaulle, au fost animate de activităţile organizate de cei peste 190 participanţi. Organizaţii neguvernamentale din România şi Polonia, Bulgaria, Norvegia, Lituania, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova și Kosovo, instituţii publice şi companii responsabile social au prezentat trecătorilor cum îi pot ajuta sau cum se pot implica, alături de ei, pentru schimbarea în bine a lumii în care trăim. Anul acesta ONGFest s-a desfăşurat sub tema “inovării civice”. A vorbit despre ONG-urile care caută permanent soluţii pentru problemele societăţii, de cele mai multe ori cu resurse reduse. Despre cei vizionari, visători, ce au îndrăznit să creeze noi soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii lor şi a celor din jur. ONGFest 2016 a reprezentat, pe scurt: aproximativ 42.000 de vizitatori, 193 de participanţi expozanţi şi mai bine de 750 de participanţi la traseul cu premii “Meşter de fapte bune”. În acelaşi timp, participanţii la festival au organizat peste 80 de ateliere de educaţie nonformală, mai bine de 40 de dezbateri şi 35 de momente artistice în timpul celor două zile. Au demonstrat în acest fel cum faptele bune se pot face mult mai bine împreună. Ca în fiecare an, domeniile de activitate ale organizaţiilor participante au fost diverse. Începând de la protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, a minorităţilor sexuale, consumatorilor de drog şi lucrătoarelor sexuale, până la implicare civică,...
Întâlnirile de final

Întâlnirile de final

A șaptea ediție a ONGFest a cuprins din nou activități interactive. Concursuri și provocari, probe de tir cu arcul, ateliere de creație și desen au ocupat parcul Herăstrău și duminică. Vizitatorii au putut să se bucure de fiecare din acestea și să afle informații suplimentare despre proiectele non-profit atât din țară, cât și din afara ei. Dincolo de aceste activități, în cea de-a doua zi a evenimentului, s-au organizat din nou dezbaterile pe diverse teme.  Încă de la ora prânzului, primele ateliere de discuții au început în corturile special amenajate, de la capătul parcului. Asociația „OsteoRe” a prezentat conceptul de osteopatie și a oferit și câteva consultații gratuite după ora 13:00. Acest concept prezintă diferite tehnici manuale structurale, articulare, viscerale și de restabilire a sănătății pentru copii și adulți. „Este de fapt calea structurii. Nu poți termina un curs de weekend și să fii osteopat. Că acum știi cum e. Te doare într-o parte și problema e în partea cealaltă.” Dezbaterile au continuat întreaga zi. Vizitatorii erau interesați de subiectele acoperite de fiecare organizație în parte și au participat în număr mare. Discuțiile erau ca povești între prieteni. De fapt, prin toate aceste acțiuni, Ong-iștii încearcă să caute și să creeze ceva inovativ prin care să ne mențină în pas cu ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Fie că este vorba de susținerea copiilor aflați în dificultate, bătrâni singuri sau proiecte politice care trag la răspundere autoritățile, se vrea o schimbare: „Să se revoluționeze ceva. Sunt multe idei de voluntariat. În ultimii ani am insistat pe zona asta. Nu știu, am mai multă satisfacție. ”...
Sărbătoarea ONG-urilor pe repeat

Sărbătoarea ONG-urilor pe repeat

Corturile ONG-urilor dau viață locului a doua zi la rând. Prânzul de dumincă a fost presărat cu activități practice și creative și pe parcursul ultimei zile a festivalului organizat în București. Parcul Herăstrău a fost din nou gazda evenimentului care se află anul acesta la a șaptea ediție. Din nou, scena amplasată la intrare a susținut activitățile și momentele de dans tradițional și oriental. Studenți și copii s-au implicat în înveselirea atmosferei și a participanților. Oameni cu vată pe băț sau înghețate în mână înconjoară parcul și cele peste 150 de corturi amplasate special. Pe partea stângă a potecilor înguste, la umbră, vizitatorii se adună pentru a gusta din produsele de patiserie tăiate în formă de triunghi în timp ce se grăbesc să cumpere din fiecare. Paralel, aproape de mijlocul parcului, sunt adunate mai multe doamne, de diferite vârste care croșetează. Cu tricouri verzi, cu aceleași modele, printre glume și râsete, fiecare se află la jumătatea creațiilor. Povestesc și se tachinează în timp ce ochii celorlalți sunt ațintiți aspura lor. „Deja s-a aglomerat” spune o voce timdă de pe margine, încercând să-și facă loc printre ceilalți. Activitățile non-formale sunt din nou în toi, iar copii par cei mai fericiți. Baloane de săpun și o simulare de meci de fotabal pe iarbă, activități cardio sau jocuri în ateliere de desen, fac parcul să pară ca un festival de primăvară mult așteptat. Se aud pe fundal strigăte de copii care își cheamă părinții mai aproape de corturile ca din jocurile vechi de Monopoly : „Haideți! Vă întrec!” Și părinții par încântați de activitățile destinate copiilor din parc „Uite și ateliere de...
Atelierul de fapte bune prin dezbateri

Atelierul de fapte bune prin dezbateri

Cel mai mare festival de ONG-uri din România s-a adunat și anul acesta în parcul Herăstrău din București pentru distracție și activități creative, dar și pentru lucruri mai serioase Pe lângă atelierele diverse și plimbările de la un cort la altul, persoanele interesate au participat la dezbaterile pregătite pentru cele două zile. Teme ca manipularea, încrederea în candidații la Primăria Capitalei, informarea cetățenilor și tehnologie au fost centrul de interes pentru vizitatori. Strânși în corturile special amenajate pentru dezbateri, aceștia au participat la discutarea diferitelor subiecte, au avut întrebări și și-au susținut punctele de vedere atunci când a fost cazul. Dezbaterile au devenit vii și libere pe tot parcursul zilei.  Aceste întâlniri au fost un motiv în plus pentru a demonstra ce sunt ONG-urile, dincolo de eticheta de proiecte finanțate sau fundații non-profit. Totul se rezumă la schimbare. Fiecare organizație încearcă ajute și să sprijine oameni folosind diferite inițiative și proiecte. La una din dezbaterile din prima zi a evenimentului, Rețeaua Civică vorbește despre problemele societății. Organizația este o o inițiativă ce reunește 13 grupuri civice din capitală, dorind să cultive participarea cetățenilor și autorităților la viața orașului: „Este vorba despre ce ni se întâmplă. Trebuie să-i responsabilizăm și să le arătăm că și noi avem drepturi, nu doar obligații.” După ora 17:00 dezbaterile despre Tehnologie și Inovare au strâns mai mulți interesați. Lângă cei doi copii care săreau și se jucau cu șnururile baloanelor sparte, scaunele au fost umplute de vizitatorii curioși. Cântecele și mișcările tradiționale au continuat pe șcena de la intrarea în parc. Majoritatea copii, aceștia își aratau talentul la cântat sau dans și dădeau viață...
ONG-urile și distracția de weekend

ONG-urile și distracția de weekend

Câteva stații de metrou sau tramvai despart bucureștenii de corturile ONG-urilor de anul acesta, din parcul Herăstrău. Încă de la intrare, se vede agolerația și curiozitatea. Scena amplasată special pentru spectacole și diferite momente de dans te întâmplină și îți face o promisiune de distracție pe parcursul celor două zile. Muzica dată tare îi convinge pe ceilalți să se apropie. Parcul este îmbrățișat de peste 150 de corturi de nunanțe roșiatice sau de culoarea cerului după ploaie. ONG-urile înscrise sunt atât din România, cât și din țări precum Polonia, Bulgaria, Norvegia, Lituania, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova și Kosovo și au același scop: informarea oamenilor despre susținere și schimbare. Băncile parcului sunt goale. Oameni pe biciclete sau în plimbare, copii jucându-se în iarbă sau fluturând în aer un balon, se opresc și privesc atent corturile amplasate sau așteaptă răspunsuri de la cei care se află în interiorul lor. Că e vorba de ateliere de creație sau produse realizate manual, ateliere de caligrafie, fiecare atrage atenția oamenilor care au uitat de plimbările de pe potecile înguste sau de grabă. Copii au dat șotronul și alergatul prin iarbă, pe trasul la țintă cu arcul de plastic, înșiratul mărgelelor pentru crearea propriei brățări și desenele pe față. Într-un colț, trei femei de vârste medii stau în liniște și pictează fără să vorbească una cu cealaltă. Toată atenția lor este concentrată pe conturul florilor de pe rama de sticlă. La câteva corturi distanță, două fete de liceu prezintă tuturor dorința de a da viață proiectului lor: „Încercăm să facem lucruri mici din orice. Uite, bețele astea de înghețată sunt semne de carte făcute de...
Pagina 1 din 212