Program General ONGFest

Festivalul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România | 9 - 11 mai 2014 | Bucureşti

Tematica

Discursului instigator la ură

în programul ONGFest 2014

Combaterea discursului instigator la ură este tema principală a ONGFest 2014 – Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale din România. Între 9 și 11 mai, în Parcul Herăstrău, la Parlamentul României și la Casa ONU, ONGuri românești, dar și internaționale, își mobilizează priceperea și resursele împotriva discursului instigator la ură.

Acest tip de discurs este un fenomen în continuă creștere: se regăsește  în declarațiile personalităților publice, în presă și mai ales în diversele forme de socializare din mediul online. Iar cei vizați în România sunt în special reprezentanții minorităților etnice și sexuale.

Discursului au început deja să i se asocieze și acțiuni criminale, motivate de ură, prejudecată și discriminare. O reacție fermă de respingere a unui astfel de fenomen este esențială iar ONGFest 2014 are în vedere tocmai închegarea acestei reacții.

Zilnic, vizitatorii târgului vor putea lua parte la evenimente non-formale și dezbateri care atrag atenția asupra efectelor discursului instigator la ură și caută soluții pentru reducerea sa. Veți regăsi mai jos informații detaliate despre evenimentele care abordează tema discursului instigator la ură.

Pentru programul complet al ONGFest 2014, vă așteptăm aici.

CÂNDCECINECÂTEVA DETALII ÎN PLUSUNDE
10.00 - 20.00Cutia albastrăDelivering LifeCutia albastră – este o experienţă ce schimbă starea. Perfect pentru o plimbare de week-end în parc. Zona Nonformală
12.00 - 18.00Traseu cu indiciiFDSCTraseu cu indicii – A dispărut iubirea. A fost furată de ură. Află ce poţi să faci ca să o readuci şi păstrezi apoi. La final primeşti un premiu supriză.Punctul de informare 1
16.00STOP discursului instigator la ură împotriva femeilor romeCentrul FILIA impreuna cu Asociația E-RomnjaVom pregăti, cu ajutorul voluntarilor, un banner care să atragă atenția asupra discursului instigator la ură împotriva femeilor rome, blamând acțiunile și declarațiile publice care încurajează sterilizarea femeilor rome.La cortul 57
16.00 - 18.00FlashmobOrganizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar IndividualDans cu sloganul Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual privită 3D "Dansul depășește diferențele".
Voluntarii vor dansa pentru organizație iar vizitatorii se pot alătura acestora pentru a demonstra că orice diferență poate să fie depășită și poate să fie tratată cu calm, respect, sensibilitate ...
La cortul 22
17.00 - 19.00Biblioteca Vie LGBTQAsociația ACCEPT"Biblioteca Vie LGBT" este un eveniment care își propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană. Ca în orice altă bibliotecă, vizitatorii pot împrumuta și citi una sau mai multe cărți... Însă "cărțile" nu sunt obiecte, ci oameni. A citi o carte din Biblioteca Vie organizată de Asociația ACCEPT înseamnă a purta un dialog personal cu oameni din comunitatea LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, persoane trans si queer) despre poveștile lor de viață, despre prejudecățile, stereotipurile și discriminarea cu care se confruntă adesea, despre visele, idealurile și speranțele care le însuflețesc. Este o experiență unică de cunoaștere, comunicare și învățare, precum și un prilej de reflecție asupra diversității umane.La cortul 56

 

CÂNDCECINECÂTEVA DETALII ÎN PLUSUNDE
11.00 - 13.00Toleranță 0 față de discursul instigator la ură în sfera politicăFDSCEvenimentul va reuni reprezentanți ai organizațiilor politice de tineret și ale organizațiilor de femei ale principalelor partide, alături de practicieni ai organizațiilor neguvernamentale și jurnaliști pentru a discuta onest și pentru a identifica instrumente în vederea eliminării elementelor instigatoare la ură din discursul politic, pornind de la concluziile studiului « Discursul instigator la ură în România » realizat de către FDSC. Casa ONU
13.00 – 14.00Discursul urii pe YouTubeGoogle RomâniaIncidența discursului urii pe YouTube va fi analizată și dezbătută cu studenții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (UB). Cort dezbateri A
13.00 - 14.30Aversiuni și diversiuni
Discursul ofensator din mass-media: între liberă exprimare și lezarea demnității umane
FDSC și ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a PreseiVom analiza discursul ofensator din mass media într-o discuție cu Mircea Toma (ActiveWatch), Istvan Haller (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii), Delia Panait (Asociația Front și producător Radio Guerrilla), Teodor Tiță (Content manager Digi24), Irina Ursu (Prima TV), Florin Buhuceanu (Asociația Accept) precum și alți jurnaliști și reprezentanți ai ONGurilor.Casa ONU
15.00 - 16.30Acting against Hate Speech across Europe - Exchange of Experience FDSCThe (NO) hate speech exchange of experience session is intented for the international ONGFest participants to meet their Romanian counterparts, while sharing their experience or presenting good practices from their countries related to projects combating hate speech. Working language: EnglishCortul European

 

CÂNDCECINECÂTEVA DETALII ÎN PLUSUNDE
10.00 - 20.00Cutia albastrăDelivering LifeCutia albastră – este o experienţă ce schimbă starea. Perfect pentru o plimbare de week-end în parcZona Nonformală
11.00STOP discursului instigator la ură împotriva femeilor romeCentrul FILIA impreuna cu Asociația E-RomnjaVom pregăti, cu ajutorul voluntarilor, un banner care să atragă atenția asupra discursului instigator la ură împotriva femeilor rome, blamând acțiunile și declarațiile publice care încurajează sterilizarea femeilor rome.La cortul 57
16.00 - 18.00FlashmobOrganizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar IndividualDans cu sloganul Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual privită 3D "Dansul depășește diferențele".
Voluntarii vor dansa pentru organizație iar vizitatorii se pot alătura acestora pentru a demonstra că orice diferență poate să fie depășită și poate să fie tratată cu calm, respect, sensibilitate ....
La cortul 22
16.00 - 17.00Proiecția filmului On DecencyOne World RomaniaPrezentat în secțiunea „Ura dăunează grav sănătății” la ediția 2013 a festivalului One World Romania, documentarul arată cum rădăcinile urii cresc încet, fără zgomot, printre noi, până să răbufnească. În ultimii ani, cartierul Janov al orașului Litvinov s-a văzut confruntat cu un aflux semnificativ de „familii problematice” venite de pretutindeni. Filmat cu răbdare, în maniera analitică, „On Decency”, captează umbrele și miasmele intoleranței față de minorități în rândul unui segment al populației cehe și îi dezvăluie repercusiunile întunecate în viața de zi cu zi. Integrarea excelentă în film a unor imagini înregistrate de camerele de supraveghere ale orașului adaugă poezie și o dimensiune reflexivă dinamicii tot mai paranoide a relațiilor dintre majoritarii și minoritarii din Janov.La cortul 82
17.00 - 18.00Proiecția filmului Turner Film DiariesOne World RomaniaPrezentat în secțiunea „Ura dăunează grav sănătății” la ediția 2013 a festivalului One World Romania, documentarul creionează o lume fictiva, avertizând astfel asupra efectelor pe care le-ar putea avea acest sentiment dacă l-am lăsa să se dezlănțuie nestingherit. „Turner Film Diaries” este un pseudo-documentar distopic inspirat de cartea eponimă publicată în 1978 de William Pierce - un manifest extremist camuflat sub forma unei ficțiuni despre o acțiune de purificare etnică globală încheiată cu succes. Considerată o „carte a urii” de către Simon Wiesenthal Center, „Turner Film Diaries” este cartea cu cea mai mare circulatie între extremiștii de dreapta.La cortul 82

 

CÂNDCECINECÂTEVA DETALII ÎN PLUSUNDE
11.00 - 13.00Sesiune tematică: Perspective asupra combaterii discursului instigator la ură FDSCSesiunea tematică își propune să exploreze tematica discursului instigator la ură din perspectiva abordărilor și conceptelor și să ofere un spațiu de networking și schimb de bune practici în acest domeniu care pot duce către viitoare posibile parteneriate.Sesiunea este susținută de Vlad Dumitrescu, Manager proiecte FDSC. Cort dezbateri A
13.00 - 14.00Dezbatere academică pe tema "Discursul religios instigator la ură ar trebui sancționat"
Format : American Parliamentary (2v2)
Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR)Evenimentul va consta într-o dezbatere academică, două echipe de câte doi vorbitori vor ține discursuri pe rând, argumentând pro și contra temei. La final, publicul va fi invitat să voteze.Casa ONU
13.00 – 14.00Multe chipuri - o singură inimă! Educația pro-diversitate începe de mic!Asociația de Ajutor AMURTEL România în parteneriat cu Asociația Educației NeoumanistăO educație corectă începe din frageda copilărie cu acceptarea „diversității”, pentru că despre asta ar trebui să vorbim, despre a fi diferit, a alege diferit şi a trăi diferit. Abordarea inclusivă practicată în Educația Neoumanistă ajută copiii să-și extindă “cercul de iubire”, în timp ce viziunile despre lume, despre sine și “ceilalți” se află într-un stadiu ipotetic de formare. În spatele prejudecăților, intoleranţei, discriminării și altor forme de injustiție socială care “îmbolnăvesc” lumea, există frica de “celălalt” ca fiind ceva străin, necunoscut și separat de sine. La dezbatere sunt binevenite educatoarele, asistenții sociali care lucrează cu copiii dar și părintii - toți cei care vor să ajute copiii să fie cât mai liberi și confortabili cu diversitatea.
Vorbitori: Didi Deshaies, președinte Asociația de Ajutor AMURTEL și al Asociației Educației Neoumanistă, și Magda Zambet, directoare educațională a Grădiniței Răsărit și vice-președinte al Asociației Educației Neoumanistă.
Cort dezbateri A
14.00 – 16.00Hatespeech-ul în discursul publicCentrul de Studii în Idei PoliticeEvenimentul are ca scop identificarea elementelor ce țin de hatespeech din discursul public românesc.
Alături de public, vom desface discursul public în cele trei elemente principale ale sale: media, politicul și societatea civilă. Vom discuta pentru fiecare dintre acestea care sunt formele predominante prin care hatespeech-ul se formează sau este tacit încurajat, care sunt grupurile de actori responsabile (de la formatori de opinie, la intelectuali, la reprezentanți politici). În final vom încerca să ridicăm gradul de conștientizare cu privire la diferitele forme pe care hatespeech-ul poate să le ia în spațiul public.
Vorbitori: lect. univ. dr. Valentin Quintus Nicolescu, lect. univ. dr. Diana Elena Neaga.
Casa ONU

 

Aceste evenimente fac parte din programul ONGFest – Festivalul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România ediția 2014. ONGFest este organizat în cadrul programului Fondul ONG în România.