Dacă ai fi încercat sâmbătă să ţii socoteala activităţilor nonformale de la corturile ONGFest şi din preajma lor, la un moment dat te-ai fi trezit că, atras de vreun joc, un atelier sau o provocare, ai uitat să mai numeri. Oriunde te răsuceai, se întâmpla ceva. În iarbă, o echipă de copii încercau să înainteze împreună, având glezna stângă legată de glezna dreaptă a celuilalt. În spatele cortului ASLS, studenţi asezaţi pe-o pătură învăţau să numere în germană. Lângă standul Vincero era karaoke. La o masă, o bunică cu ochelari borcănaţi preda quilling.

„Vaaaai, ce mişto”, a zis o fetiţă, desprinzându-şi cu greu ochii de telescopul de vreo 35-40 de kilograme montat de Asociaţia Astronomică URANIA pe aleea principală. Cozile de curioşi se formau una-două. „Dacă stăm până mai târziu, putem vedea Luna, Jupiter şi roiuri de stele”, le spunea Camelia, o voluntară, celor care întrebau dacă pot vedea şi altceva în afară de pete şi explozii solare. La stand, unde unii copii veneau chitiți să afle cum stă treaba cu găurile negre, lecţia de astronomie continua.

Vizitatorii standului Semper Musica au tras cu puşca de paintball în ținte colorate şi au primit câte o întrebare de educaţie sexuală, aflând invariabil la final răspunsul corect şi plecând cu un prezervativ cadou. Întrebări erau şi prin parc, unde câte doi voluntari Tineri pentru Tineri opreau trecători ca să joace un Adevăr sau Provocare pe tema sănătăţii reproducerii şi sexualităţii. La standul asociaţiei, vizitatorii mai puteau completa un rebus şi chiar simula punerea unui prezervativ pe întuneric. Nimeni nu pleca fără un set de broşuri educaţionale.

Instruire distractivă a făcut şi Coaliția pentru Egalitate de Gen, care, la ora 16 a dat startul unui atelier de autoapărare pentru femei, predat de Asociaţia Sportivă Sol Daito. „Fii atentă la picioarele mele,” i-a spus o fată cu centura galbenă cursantei ei, explicându-i că piciorul tras în spate în timpul atacului indica mâna cu care va lovi. Se râdea mult, se simulau căderi şi pericole, iar mişcările tot mai fluide, urmare a câtorva zeci de repetări, indicau că se poate trece la următorul exerciţiu.

Ceva mai departe de iureşul aleii principale, Centrul de Resurse Juridice propune o incursiune într-o construcţie gri din lemn, cu intrare îngustă. Construcţia ar putea fi o cameră, dar fotografiile din pereţii ei şi scheletul roşu de pat din mijloc te fac uşor să înţelegi că acea cameră nu e acasă. Expoziţia spune o poveste dură şi adevărată, cu centre de plasament, de recuperare sau de reabilitare ale statului care înghit şi amplifică dramele a 24.598 de copii şi tineri cu dizabilităţi mentale. Pe fluturaşul din mâna ta scrie: „Nu arunca flyerul, dă-l mai departe.” Ieşi cu un nod în stomac şi parcă te izbeşte iureşul general al parcului.

Copii învârtindu-se ca nişte ingineri în jurul unui puzzle cu cartierele Bucureştiului, un puşti de vreo 15 ani promovând brăţările făcute din doze reciclate de bere de el şi bunica lui, copii romi jucându-se în iarbă cu poiuri şi măciuci, bucăţele colorate de hârtie pe care trecătorii au scris de ce nu discriminează. O zi cu ochi larg deschişi spre lume.

De Gabriela Piţurlea