Duminică după-amiază, un membru al Societății de Salvare București îi arăta unui adolescent aplecat deasupra unui manechin cum se face resuscitare: „Te ridici în așa fel încât să vii la 90 de grade pe corpul pacientului, coatele drepte și apeși.” O femeie din grupul care asista la demonstrație s-a desprins de prietenul ei ca să încerce la rândul ei manevra. „Am vrut să învăț cum să acord primul ajutor, măcar minimul pe care-l arată ei acum,” a spus după ce a terminat, apoi s-a întors la lecție, unde un cuplu de pensionari tocmai învățau ce să facă în caz că se îneacă cu mâncare.

Timp de două zile, bucureștenii care au trecut prin Parcul Herăstrău au avut ocazia să afle mai multe despre cele peste 160 de organizaţii neguvernamentale participante la ONGFest 2015, organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Un prilej de informare, fie că a fost vorba de modalități de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, programe pentru mame și sugari, probleme legate de discriminare, sau oportunități de dezvoltare personală. Au schimbat contacte, au semnat petiții, și-au amintit de 2%. Plimbarea, statul în iarbă, participarea la jocuri și ateliere s-au împletit constant cu interacțiunea cu proiectele organizațiilor și aproape nimeni nu pleca acasă fără un pliant și, în unele cazuri, cu micro-revelații.

„Ne putem aduce aminte că putem fi mai buni,” a spus una dintre vizitatoare, „mai înțelegători unii cu ceilalți și în general aflăm că suntem fericiți și trebuie să fim recunoscători și bucuroși pentru ceea ce avem.”

Ana, Ruxandra și Silvia, trei eleve de liceu, veniseră duminică în căutarea unor organizații unde să fie voluntare. Le-au atras atenția organizațiile de mediu, cele din zona științelor politice, dar și coaliția pentru egalitatea de gen. „Mi s-a părut impresionant că există un număr atât de mare de organizații în România,” a spus una dintre ele. „Festivalul ăsta ne-a ajutat să vedem că există multe locuri unde putem să ne implicăm activ.”

Mulți vizitatori, prieteni ai expozanților sau membri ai comunităților reprezentate au făcut corturile să pară niște sufragerii vesele, mereu așteptând musafiri. Așa s-a întâmplat la standul Aromânilor sau la VINCERO. „Cunoșteam niște oameni din Asociația VINCERO și chiar am trecut să-i salutăm și să participăm și noi cu o donație,” a spus Cristina, de 46 de ani. „M-a impresionat că fiecare a încercat să facă cât mai mult pentru organizația lui și să se pună în valoare.”

Spre finalul evenimentului, când răcoarea ploioasă a zilei de duminică mărise parcă lentoarea pașilor, făcând parcul să pară o stațiune, o trupă de pici de la Școala de Patinaj săreau încă cu zâmbete de la un vizitator la altul, încercând să-i convingă să accepte mici suveniruri de la ei sau să vină la stand și să pună personal donații în cutie și să afle mai multe despre cum se face patinaj într-un București fără patinoar olimpic. Trecătorii ascultau, râdeau, se lăsau îmbiați. Încă era timp pentru descoperiri.

Articol publicat pe www.agerpres.ro