Pe 9 şi 10 mai, în Parcul Herăstrău, la intrarea dinspre piaţa Charles de Gaulle, au fost sărbătorite comunităţile model. Mai mici, mai mari, din domenii diferite şi cu activităţi variate, comunităţile model sunt cele ale oamenilor care, indiferent de situaţie sau moment, fac ceva pentru comunitatea lor.

Pe cele două alei ale parcului, în spaţii special amenajate, ONG-urile şi-au prezentat proiectele vizitatorilor parcului. Situaţia copiilor instituţionalizaţi, petiţia pentru dreptul la apă, învăţarea prin sport sau activităţi creative, lista cauzelor susţinute în festival este lungă. Indiferent de domeniu, însă, importantă este schimbarea adusă în comunitate de organizaţii şi grupurile acestora de iniţiativă.

În linii mari, ONGFest 2015 a însemnat:

  • Peste 130 de organizaţii neguvernamentale din România şi 33 din afara ţării
  • Peste 100 de activităţi creative şi educative
  • Peste 50 de dezbateri şi seminarii
  • Peste 40 de concerte şi momente artistice desfăşurate pe scena festivalului

ONGFest 2015 a demonstrat că, în România, comunităţi model există. Iar sărbătoarea celor ce fac lucruri pentru comunitate continuă.